Asexualitatea, fără definiții grăbite.

Există o întrebare care apare aproape inevitabil atunci când cineva spune că este asexual.

„Cum adică nu te atrage nimeni?”

Urmează, de obicei, o pauză.

Apoi începe ancheta.

„Dar ai fost vreodată îndrăgostit?”

„Poate nu ai întâlnit persoana potrivită.”

„Sigur nu e ceva hormonal?”

Și, dacă discuția continuă suficient, apare aproape întotdeauna cineva care are o explicație definitivă.

Deși tocmai a aflat că asexualitatea există.

Este una dintre ciudățeniile conversațiilor despre sexualitate: oamenii pot accepta relativ ușor că dorințele și preferințele diferă, dar devin surprinzător de nedumeriți când cineva spune că nu experimentează atracția sexuală în același fel.

De parcă atracția ar fi un serviciu inclus obligatoriu în abonamentul la viață.

Iar dacă nu funcționează, trebuie sunat la departamentul tehnic.

Numai că asexualitatea nu este o defecțiune.

Și nici un mister care așteaptă să fie rezolvat de persoana cu cele mai multe opinii din încăpere.

Mai întâi, ce înseamnă asexualitatea?

În sensul său cel mai cunoscut, asexualitatea descrie absența sau nivelul foarte redus al atracției sexuale față de alte persoane.

Pare o definiție simplă.

Dar, ca în multe alte domenii ale experienței umane, lucrurile devin mai interesante când privim dincolo de prima propoziție.

American Association of Sexuality Educators, Counselors and Therapists (AASECT) descrie asexualitatea drept o orientare care cuprinde experiențe diverse.

Unele persoane nu simt atracție sexuală.

Altele o experimentează rar sau numai în anumite circumstanțe.

Există și persoane care se identifică drept asexuale fără ca experiența lor să corespundă perfect unei definiții de dicționar.

Asta nu înseamnă că termenul nu are sens.

Înseamnă că identitatea umană este mai complicată decât o rubrică dintr-un formular.

Și că două persoane care folosesc aceeași etichetă nu trebuie să aibă experiențe identice.

Atracție, libido și comportament. Trei lucruri diferite.

Aici apare una dintre cele mai răspândite confuzii.

Asexualitatea este adesea prezentată ca sinonim al lipsei libidoului.

Numai că cele două concepte nu sunt identice.

Atracția sexuală se referă la atracția de acest tip față de o anumită persoană.

Libidoul descrie interesul sau impulsul sexual, care poate exista în grade diferite și poate varia de-a lungul vieții.

Comportamentul sexual reprezintă ceea ce o persoană alege efectiv să facă.

Aceste trei dimensiuni se pot influența, dar nu se suprapun obligatoriu.

O persoană asexuală poate avea un anumit nivel al libidoului fără să experimenteze atracție sexuală față de alte persoane.

Alta poate avea un interes foarte redus pentru sexualitate.

Iar experiențele și alegerile lor individuale pot fi diferite.

De aceea, a spune că o persoană este asexuală nu ne spune automat totul despre dorințele, comportamentele sau relațiile sale.

Este o informație despre orientare.

Nu un dosar complet al vieții private.

Asexualitatea nu este același lucru cu abstinența

Să clarificăm și acest lucru.

Abstinența presupune alegerea de a nu avea activitate sexuală, temporar sau pe termen lung.

Motivele pot fi religioase, personale, medicale sau legate de circumstanțele vieții.

Asexualitatea se referă la experiența atracției sexuale.

Una descrie în principal un comportament sau o decizie.

Cealaltă descrie o orientare.

O persoană poate alege abstinența fără să fie asexuală.

La fel, faptul că cineva nu are o relație sau nu este interesat de întâlniri într-o anumită perioadă nu stabilește automat orientarea sa.

Sună evident atunci când explicăm lucrurile separat.

Dar în conversațiile cotidiene ele sunt amestecate frecvent.

Probabil pentru că oamenii preferă definițiile scurte.

Mai ales pe cele care le permit să tragă concluzii despre alții în mai puțin de zece secunde.

Dar dragostea? Persoanele asexuale se îndrăgostesc?

Da, unele persoane asexuale experimentează atracție romantică și își doresc relații romantice.

Altele nu.

Și aici întâlnim o distincție importantă.

Atracția romantică nu este identică cu atracția sexuală.

O persoană se poate îndrăgosti, poate dori apropiere emoțională și poate construi o relație de cuplu fără să experimenteze atracție sexuală.

Există și persoane aromantice, care experimentează puțină sau deloc atracție romantică.

Cele două identități nu trebuie confundate.

Nu toate persoanele asexuale sunt aromantice.

Și nu toate persoanele aromantice sunt asexuale.

În 2022, cercetătorii Ana Catarina Carvalho și David Rodrigues au publicat în Archives of Sexual Behavior un studiu realizat pe 447 de persoane recrutate din comunități asexuale online.

Autorii au comparat experiențele persoanelor asexuale care simțeau atracție romantică cu ale celor care nu o experimentau.

Au identificat diferențe privind interesul pentru relații, experiențele personale și așteptările față de parteneri.

Studiul nu reprezintă întreaga populație asexuală.

Dar arată un lucru esențial: experiența romantică nu poate fi dedusă automat din orientarea asexuală.

Așadar, întrebarea „Dar cum poți iubi fără atracție sexuală?” pornește de la o presupunere discutabilă.

Că iubirea ar avea o singură formă.

Și că toate relațiile ar trebui să respecte același regulament.

Numai că sentimentele nu se distribuie în pachete standard.

Un spectru, nu un catalog de etichete obligatorii

În conversațiile despre asexualitate apar frecvent termeni precum demisexualitate și graysexualitate.

Primul descrie experiența persoanelor la care atracția sexuală poate apărea numai după dezvoltarea unei legături emoționale.

Al doilea este folosit pentru experiențe în care atracția apare rar, slab sau în anumite circumstanțe.

Aceste concepte nu trebuie confundate cu preferințele obișnuite privind ritmul unei relații.

A prefera să cunoști bine pe cineva înainte de a începe o relație nu înseamnă automat că ești demisexual.

Diferența privește apariția atracției, nu doar decizia de a acționa în funcție de ea.

Într-un studiu publicat în The Journal of Sex Research în 2023, Daniel Copulsky și Phillip Hammack au analizat diferențele dintre persoane care se identificau drept asexuale, graysexuale sau demisexuale.

Cercetarea a evidențiat diversitatea experiențelor legate de atracție, dorință și identitate.

Important este că aceste cuvinte încearcă să descrie experiențele oamenilor.

Nu să le impună reguli.

Nimeni nu trebuie să memoreze întregul glosar pentru a înțelege o idee simplă: oamenii pot experimenta atracția în moduri diferite.

Și nici nu sunt obligați să aleagă o etichetă dacă nu simt nevoia.

Avem deja suficiente formulare în viața de zi cu zi.

Nu trebuie să transformăm și identitatea personală într-un dosar cu șină.

Câți oameni sunt asexuali?

În 2004, cercetătorul Anthony Bogaert a publicat în The Journal of Sex Research o analiză bazată pe un eșantion probabilistic de peste 18.000 de persoane din Marea Britanie.

Aproximativ 1% dintre respondenți au raportat că nu au experimentat atracție sexuală față de alte persoane, potrivit definiției folosite în cercetare.

Cifra a devenit una dintre cele mai citate în discuțiile despre asexualitate.

Dar nu trebuie transformată într-o estimare universală.

Studiul a analizat o anumită populație, într-o anumită perioadă și folosind o anumită definiție.

Mai mult, absența atracției declarate într-un chestionar nu este obligatoriu identică cu autoidentificarea ca persoană asexuală.

În 2022, Samantha Guz și colaboratorii au publicat o analiză a 48 de studii despre asexualitate.

Autorii au arătat că multe cercetări se bazaseră pe participanți recrutați din comunități online, ceea ce limitează generalizarea rezultatelor.

Cu alte cuvinte, avem cercetări valoroase, dar și întrebări încă deschise.

Asta nu înseamnă că asexualitatea este o invenție recentă.

Înseamnă că știința continuă să înțeleagă mai bine diversitatea experiențelor umane.

Iar expresia „nu știm încă exact” rămâne considerabil mai serioasă decât o cifră prezentată cu încredere absolută și fără explicații.

Este asexualitatea o problemă medicală?

Aici merită să fim foarte clari.

Asexualitatea nu este, în sine, o tulburare medicală sau psihiatrică.

AASECT afirmă explicit că identitățile din spectrul asexual sunt orientări valide și nu reprezintă afecțiuni care trebuie corectate.

În 2017, cercetătoarele Lori Brotto și Morag Yule au publicat în Archives of Sexual Behavior o analiză a dovezilor științifice despre asexualitate.

Concluzia lor a fost că literatura disponibilă nu justifică încadrarea asexualității ca tulburare psihiatrică sau tulburare a dorinței sexuale.

Această concluzie este importantă.

Dar nu trebuie înțeleasă greșit.

Există persoane care experimentează modificări ale dorinței sexuale din motive medicale, psihologice sau legate de anumite tratamente.

Dacă o asemenea schimbare apare neașteptat și provoacă îngrijorare sau suferință, poate fi utilă o evaluare medicală.

Diferența este că o schimbare nedorită a dorinței și o orientare sexuală nu sunt același lucru.

A presupune că orice persoană asexuală are o problemă hormonală este la fel de nejustificat precum a presupune că orice persoană cu libido redus este asexuală.

Medicina poate ajuta oamenii să își înțeleagă sănătatea.

Nu ar trebui să transforme automat identitatea lor într-un simptom.

„Poate nu ai întâlnit persoana potrivită”

Replica aceasta merită propria secțiune.

Nu pentru că este complicată.

Ci pentru că spune foarte multe despre felul în care îi ascultăm pe ceilalți.

În aparență, poate suna încurajator.

În realitate, mesajul ascuns poate fi: „Nu te cred că îți cunoști propria experiență.”

Aceeași problemă apare când cineva susține că asexualitatea este doar o fază, o lipsă de experiență sau ceva ce trebuie depășit.

Sigur că felul în care oamenii se identifică se poate schimba de-a lungul vieții.

AASECT recunoaște că experiențele din spectrul asexual pot fi stabile sau fluide.

Dar posibilitatea unei schimbări viitoare nu anulează experiența prezentă.

Nu este nevoie să promitem că vom simți exact aceleași lucruri pentru totdeauna ca să putem vorbi despre ceea ce simțim astăzi.

Și nici să răspundem unor întrebări personale pe care nu dorim să le discutăm.

Curiozitatea poate fi firească.

Interogatoriul nu este obligatoriu.

Relațiile nu vin cu un singur model

O altă presupunere răspândită este că orice relație trebuie să urmeze același traseu.

Doi oameni se cunosc.

Apare atracția.

Se îndrăgostesc.

Formează un cuplu.

Este o poveste posibilă.

Dar nu singura.

Unele persoane asexuale își doresc relații romantice.

Altele preferă prietenii foarte apropiate, parteneriate de viață sau alte forme de conexiune.

Altele nu caută o relație.

Niciuna dintre aceste experiențe nu ne spune automat cât de împlinită este viața unei persoane.

Desigur, în cuplurile în care partenerii au așteptări diferite, pot apărea dificultăți.

Diferențele trebuie discutate cu respect, fără presiune și fără presupunerea că unul dintre parteneri este defect.

Uneori, oamenii găsesc o formă de relație potrivită pentru amândoi.

Alteori, descoperă că își doresc lucruri incompatibile.

Dar incompatibilitatea nu este un diagnostic.

Este o realitate pe care o pot întâlni oameni de orice orientare.

Dincolo de etichete, sunt oameni

Poate cea mai mare greșeală pe care o facem când discutăm despre asexualitate este să reducem o persoană la un singur cuvânt.

Aflăm că cineva este asexual și presupunem că știm deja cum iubește, ce relații își dorește, cât de afectuos este sau ce experiențe are.

Dar o orientare nu descrie întreaga personalitate.

Nu ne spune dacă omul respectiv este romantic, amuzant, introvertit, sociabil sau pasionat de filme proaste.

Și, evident, nu ne spune dacă pune ananas pe pizza.

Ceea ce, pentru anumite persoane, pare să fie o problemă considerabil mai gravă.

În loc să pornim de la presupuneri, am putea încerca ceva mai simplu.

Să ascultăm.

Să nu confundăm atracția cu iubirea.

Să nu transformăm diferențele într-o problemă medicală fără motive.

Și să acceptăm că propria experiență nu reprezintă manualul universal al tuturor celorlalți.

Asexualitatea nu este lipsa capacității de a iubi.

Nu este sinonimă cu abstinența.

Nu reprezintă automat o problemă hormonală.

Și nu spune, singură, ce fel de viață își dorește cineva.

Este o orientare care poate cuprinde experiențe diferite, iar cercetările continuă să exploreze această diversitate.

Poate că întrebarea potrivită nu este „De ce nu simți ceea ce simt eu?”

Ci „De ce presupun că toți oamenii ar trebui să simtă la fel?”

Asexualitatea nu are nevoie de un diagnostic inventat, de un avocat al acuzării sau de cineva care promite să găsească persoana potrivită.

Uneori, are nevoie doar să fie înțeleasă.

Iar pentru început, ar ajuta să nu transformăm fiecare explicație personală într-un interogatoriu.