Dating apps și iluzia alegerii infinite.

Îți apare un profil.

Fotografie reușită. Descriere simpatică. Interese comune. Persoana pare interesantă.

Dar dacă următorul profil este și mai interesant?

Așa că mergi mai departe.

Următoarea persoană arată bine, dar nu îți place descrierea. Alta are o descriere excelentă, dar fotografiile nu spun prea multe. A treia pare aproape perfectă.

Aproape.

Și oricum, cine știe ce apare după încă douăzeci de profiluri?

Bine ai venit în lumea în care poți evalua zeci de potențiali parteneri fără să te ridici de pe canapea.

O lume care promite mai multe posibilități, mai mult control și, teoretic, șanse mai bune de a găsi persoana potrivită.

Există însă o mică problemă.

Când opțiunile par nesfârșite, fiecare alegere începe să semene cu renunțarea la toate celelalte.

Iar psihologii au început să studieze exact această contradicție.

Mai întâi, să recunoaștem: aplicațiile au schimbat ceva important

Înainte să acuzăm tehnologia că a distrus romantismul, merită să recunoaștem ce a făcut bine.

Internetul a extins considerabil posibilitățile de a cunoaște oameni.

O persoană nu mai depinde exclusiv de cercul de prieteni, de colegii de serviciu sau de întâmplarea fericită de a întâlni pe cineva la o petrecere.

În 2019, cercetătorii Michael Rosenfeld, Reuben Thomas și Sonia Hausen au publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences o analiză despre felul în care cuplurile heterosexuale din Statele Unite ajunseseră să se cunoască.

Folosind date dintr-un sondaj național realizat în 2017, autorii au arătat că întâlnirile online deveniseră cea mai frecventă modalitate de formare a acestor cupluri, depășind întâlnirile facilitate de prieteni în jurul anului 2013.

Rezultatele descriu Statele Unite și populația studiată, nu întreaga planetă.

Dar schimbarea este importantă.

Timp de generații, prietenii și familia au funcționat ca intermediari ai relațiilor.

Internetul a redus dependența de asemenea intermediari.

Pentru oamenii cu cercuri sociale restrânse sau care locuiesc în comunități mici, această posibilitate poate conta enorm.

Așadar, aplicațiile de dating nu sunt o invenție inutilă.

Au rezolvat o problemă reală: accesul la oameni pe care altfel poate nu i-am fi întâlnit niciodată.

Întrebarea interesantă este ce se întâmplă după aceea.

Avem prea multe opțiuni sau încă nu avem destule?

În 2023, Pew Research Center a publicat rezultatele unui sondaj despre întâlnirile online în Statele Unite.

Cercetătorii i-au întrebat pe adulții americani ce cred despre numărul de opțiuni oferite de aceste platforme.

Răspunsurile au fost surprinzător de împărțite.

43% considerau că numărul opțiunilor este potrivit.

37% spuneau că există prea multe.

Iar 13% credeau că sunt prea puține.

Observația este importantă: acestea sunt opiniile adulților americani chestionați, nu exclusiv ale utilizatorilor aplicațiilor.

Dar arată cât de diferit poate fi perceput același fenomen.

Pentru unii oameni, mai multe opțiuni înseamnă libertate.

Pentru alții, înseamnă oboseală.

Și aici apare o întrebare pe care o întâlnim și în alte domenii ale vieții.

Dacă zece variante sunt bune, o sută ar trebui să fie excelente, nu?

Nu neapărat.

Mai ales când variantele nu sunt pantofi, televizoare sau destinații de vacanță.

Ci oameni.

Cu cât vezi mai multe profiluri, cu atât respingi mai mult?

În 2020, psihologii Tila Pronk și Jaap Denissen au publicat în Social Psychological and Personality Science o cercetare cu un titlu sugestiv: A Rejection Mind-Set: Choice Overload in Online Dating.

Autorii au analizat, în trei studii, felul în care evaluarea succesivă a potențialilor parteneri influențează deciziile.

Au observat că participanții deveneau tot mai predispuși să respingă profilurile pe măsură ce continuau evaluarea.

În condițiile experimentelor, șansa medie de acceptare a scăzut cu aproximativ 27% de la primele până la ultimele opțiuni prezentate.

Cercetătorii au descris fenomenul drept o mentalitate orientată spre respingere.

Nu înseamnă că după un anumit număr de profiluri fiecare om devine automat imposibil de mulțumit.

Și nici că studiul poate prezice comportamentul tuturor utilizatorilor.

Dar sugerează că abundența poate modifica felul în care evaluăm oamenii.

La început, cauți motive pentru care cineva ar putea fi interesant.

După suficient de multe opțiuni, riști să cauți mai ales motive pentru care nu este.

E o diferență subtilă.

Și una care poate schimba complet experiența.

Un studiu mai nou. Aceeași problemă, alte întrebări.

Într-o cercetare publicată online în 2025 în revista Media Psychology, Marina F. Thomas, Alice Binder și Jörg Matthes au analizat experimental cum influențează numărul de profiluri și stilul de luare a deciziilor experiența utilizatorilor.

Studiul a inclus 401 studenți.

Participanții au fost repartizați în grupuri care evaluau 11, 31 sau 91 de profiluri.

Rezultatele au arătat că persoanele care vedeau mai multe profiluri raportau o senzație mai puternică de supraîncărcare a alegerii.

Și acceptau, proporțional, mai puține dintre opțiunile prezentate.

În grupul care evalua 11 profiluri, rata medie de acceptare a fost de aproximativ 24%.

În grupul cu 91 de profiluri, aceasta a coborât la aproximativ 17%.

Diferența este interesantă.

Dar și aici avem nevoie de context.

Participanții evaluau profiluri într-un experiment, fără consecințele unei întâlniri reale. În plus, eșantionul era format din studenți, majoritatea femei, iar mulți nu utilizaseră niciodată aplicații de dating.

Cercetarea nu demonstrează cum se comportă toți adulții atunci când își caută un partener.

În schimb, arată că felul în care sunt prezentate opțiunile poate influența evaluarea lor.

Și că, uneori, mai multe posibilități nu produc mai mult entuziasm.

Produc mai multă selecție.

Sau, mai exact, mai multe motive să spui „următorul”.

Partener sau listă de caracteristici?

Aici apare o schimbare interesantă în felul în care ne raportăm la ceilalți.

Un profil online trebuie să rezume o persoană într-un spațiu limitat.

Câteva fotografii. O descriere. O profesie. Poate niște hobbyuri și o glumă.

Într-o conversație reală, descoperim oamenii treptat.

Observăm cum gândesc, cum reacționează, dacă au simțul umorului, dacă știu să asculte.

Pe o platformă de dating, multe dintre aceste informații lipsesc.

Așa că evaluarea începe inevitabil cu ceea ce este disponibil.

Problema nu este că oamenii au preferințe.

Este firesc să le aibă.

Problema apare când informațiile limitate dintr-un profil ajung să fie tratate ca o evaluare completă a unei persoane.

O fotografie neinspirată poate încheia o posibilă conversație înainte să înceapă.

O descriere banală poate ascunde un om foarte interesant.

Și, desigur, se poate întâmpla și invers.

Un profil impecabil nu garantează că există compatibilitate în viața reală.

Aplicația prezintă o selecție de informații.

Nu întreaga persoană.

Dar după suficient timp petrecut evaluând profiluri, distincția poate deveni mai puțin evidentă.

Și dacă undeva există cineva și mai potrivit?

Mai există o capcană.

Nu una creată exclusiv de aplicațiile de dating, dar pe care acestea o pot face foarte vizibilă.

Ideea că trebuie să existe întotdeauna o opțiune mai bună.

Ai cunoscut pe cineva interesant.

Conversația merge bine. Există curiozitate. Poate chiar compatibilitate.

Dar platforma îți amintește că mai sunt mulți oameni de descoperit.

Așa apare întrebarea: „Dacă mă opresc prea devreme?”

Într-un studiu longitudinal publicat online în 2024, Alice Binder și colaboratorii au analizat relațiile dintre teama de a rata potențiali parteneri, oboseala decizională și folosirea excesivă a aplicațiilor.

Rezultatele au asociat teama de a pierde alte oportunități cu oboseala provocată de luarea deciziilor.

Este important să nu exagerăm concluzia.

Studiul nu spune că oricine continuă să caute după o conversație promițătoare este incapabil să construiască o relație.

Și nici că orice utilizare frecventă are consecințe negative.

Dar descrie o tensiune recognoscibilă: posibilitatea permanentă de a vedea alternative poate face dificilă închiderea procesului de căutare.

Înainte, întrebarea putea fi „Îmi place această persoană?”

Acum există riscul să devină „Îmi place suficient de mult încât să renunț la toate profilurile pe care încă nu le-am văzut?”

Iar a doua întrebare este mult mai greu de încheiat.

Pentru că internetul are un talent remarcabil de a nu se termina.

Algoritmul știe ce îți place. Dar știe și de cine te vei îndrăgosti?

Aplicațiile folosesc algoritmi pentru a decide ce profiluri îți sunt prezentate.

Aceștia pot lua în calcul informații precum preferințele declarate, localizarea sau interacțiunile anterioare.

Dar există o diferență importantă între a recomanda un profil și a prezice o relație reușită.

În sondajul Pew Research Center din 2023, numai 21% dintre adulții americani considerau că algoritmii utilizați de platformele de dating ar putea determina dacă două persoane vor ajunge să se îndrăgostească.

35% credeau că nu, iar 43% nu erau siguri.

Din nou, vorbim despre percepțiile respondenților, nu despre un experiment care măsoară capacitatea reală a algoritmilor.

Dar întrebarea rămâne interesantă.

Un sistem poate identifica interese comune.

Poate observa tipare în alegeri.

Poate recomanda persoane cu anumite caracteristici.

Mai dificil este să anticipeze conversațiile care vor avea loc, felul în care doi oameni gestionează un conflict sau dacă vor continua să fie interesați unul de celălalt după câteva luni.

Compatibilitatea nu este întotdeauna vizibilă într-un formular.

Și nici nu se lasă redusă cu ușurință la un scor.

Oricât de convingătoare ar fi interfața.

Oboseala nu este distribuită egal

Nici experiențele utilizatorilor nu sunt identice.

În același sondaj Pew din 2023, persoanele care folosiseră platforme de dating în ultimul an raportau atât entuziasm, cât și dezamăgire.

Dar percepția asupra numărului de mesaje diferea între femei și bărbați.

Femeile declarau mai frecvent că se simțeau copleșite de volumul mesajelor primite.

Bărbații declarau mai frecvent nesiguranță din cauza numărului redus de mesaje.

Sunt experiențe diferite ale aceluiași sistem.

Pentru unii utilizatori, problema este că au prea multe interacțiuni de gestionat.

Pentru alții, problema este că aproape nimeni nu răspunde.

Și există și o dimensiune a siguranței.

Aproape jumătate dintre americanii care folosiseră vreodată asemenea platforme au raportat cel puțin una dintre patru experiențe nedorite analizate de Pew, inclusiv contacte insistente sau mesaje ofensatoare.

Așadar, ar fi superficial să pretindem că singura problemă a întâlnirilor online este abundența opțiunilor.

Uneori, dificultatea este lipsa oportunităților.

Alteori, calitatea interacțiunilor.

Iar pentru anumite persoane, siguranța reprezintă o preocupare importantă.

Dacă relația începe online, este mai puțin reală?

Nu există motive să tratăm o relație drept inferioară numai pentru că a început pe internet.

Oamenii își pot construi relații autentice indiferent de locul primei întâlniri.

Cercetarea lui Rosenfeld și a colaboratorilor arată că întâlnirile online au devenit o modalitate importantă prin care cuplurile se formează.

Dar locul unde doi oameni se cunosc nu decide singur ce se întâmplă mai departe.

Într-o relație contează lucruri care depășesc prima impresie: comunicarea, respectul, compatibilitatea, disponibilitatea emoțională și felul în care partenerii gestionează viața de zi cu zi.

Niciuna dintre acestea nu este garantată de un profil bun.

La fel cum nu este garantată nici de faptul că două persoane s-au cunoscut întâmplător într-o cafenea.

Nu aplicația construiește relația.

Oamenii o construiesc.

Aplicația poate cel mult să îi pună în legătură.

Ceea ce, să recunoaștem, este deja destul de mult.

Când alegerea devine mai importantă decât întâlnirea

Poate că problema cea mai interesantă a datingului digital nu este numărul de persoane disponibile.

Ci faptul că procesul de selecție poate deveni o activitate în sine.

Cauți, compari, respingi și cauți din nou.

Există întotdeauna un profil următor.

Și fiecare profil nou întreține ideea că alegerea ideală ar putea fi la numai câteva secunde distanță.

Numai că o relație nu se construiește prin compararea tuturor oamenilor disponibili.

Nu există o bază de date completă a persoanelor compatibile.

Și nici un moment în care aplicația să anunțe oficial că ai analizat toate variantele și poți lua, în sfârșit, o decizie.

Viața reală nu funcționează astfel.

Alegerile sunt făcute cu informații incomplete.

Oamenii sunt descoperiți în timp.

Iar compatibilitatea nu poate fi redusă întotdeauna la caracteristicile observabile din primele secunde.

Aplicațiile au schimbat felul în care oamenii se pot întâlni.

Nu au eliminat incertitudinea relațiilor.

Au pus-o într-o interfață mai modernă.

Iluzia infinitului

Dating apps au adus beneficii reale.

Au extins cercurile sociale, au creat oportunități și au făcut posibilă întâlnirea unor oameni care altfel nu și-ar fi intersectat niciodată drumurile.

Dar cercetările arată și o contradicție.

Abundența poate deveni obositoare. Evaluarea repetată poate încuraja respingerea. Iar posibilitatea permanentă de a descoperi alte profiluri nu garantează că alegerea devine mai ușoară.

Nu înseamnă că aplicațiile sunt rele.

Și nici că relațiile începute online ar fi mai puțin valoroase.

Înseamnă doar că tehnologia poate extinde posibilitățile fără să rezolve automat dificultățile umane ale alegerii.

Poate că nu numărul profilurilor este întrebarea cea mai importantă.

Ci ce reușim să vedem dincolo de ele.

Aplicația îți poate arăta cine urmează. Nu îți poate spune întotdeauna cine merită să rămână.